Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire pot primi compensații pentru agentul termic conform gradului de vulnerabilitate

14-02-2024 09:56
897

Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire vor primi compensații pentru facturile la agentul termic, în conformitate cu gradul de vulnerabilitate energetică acordat. Compensațiile vor fi achitate pentru întregul sezon de încălzire 2023-24.

Astfel, în cazul consumatorilor debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md, dar nu au introdus codul facturii pentru energia termică, modificările vor fi efectuate automat de sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică”, iar beneficiarii vor primi compensații la agentul termic pentru întregul sezon de încălzire. Consumatorii debranșați care nu s-au înscris pe platformă pot primi compensații doar după completarea cererii și acordarea gradului de vulnerabilitate, începând cu luna din care s-au înregistrat pe platformă.

Măsurile au fost convenite între Ministerul Energiei și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru a sprijini gospodăriile casnice vulnerabile energetic, după ce mai mulți factori obiectivi au dus, în unele cazuri, la facturi disproporționate pentru luna decembrie.

Menționăm că Ministerul Energiei s-a autosesizat privind facturile primite de către consumatori debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică și a abordat subiectul în cadrul unei ședințe cu participarea responsabililor de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a întreprinderilor din sector și experților.  Printre factorii obiectivi menționați în cadrul ședinței s-au enumerat: 

·        Pentru cea mai mare parte din cazuri, gestionarii blocului locativ nu au informat corect întreprinderile termoenergetice privind situația reală din bloc și, astfel, unii consumatori au primit facturi ce nu reflectă realitatea;

·        Tariful pentru energia termică în luna decembrie 2023, mai mare decât în decembrie 2022 (3 267 lei/Gcal față de 2 854 lei/Gcal). Din luna ianuarie 2024, tariful a scăzut la 2774 lei/Gcal;

·        Temperatura agentului termic furnizat a fost mai mică sezonul precedent, fiindcă unitățile termoenergetice au redus cu 10% temperatura agentului termic, conform prevederilor pct. 14 din Dispoziției CSE nr. 7 din 04 martie 2022 și potrivit Planului de iarnă, care prevede „Reducerea temperaturii agentului termic livrat în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică cu 10%” în caz de criză / limitare a furnizării gazelor naturale;

Agenda publică

Mai 2024

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31