Avize de racordare la rețea în valoare de peste 260 MW au fost anulate de ANRE după expirarea termenelor de dare în exploatare a centralelor electrice din surse regenerabile, cu aplicarea taxei de valorificare

02-02-2026 16:36
333

 

Peste 260 MW de capacitate de racordare la rețeaua electrică pentru centrale electrice din surse regenerabile vor fi disponibile pentru potențialii investitori, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aplicat taxa de nevalorificare pentru avizele de racordare care nu au fost utilizate și au expirat.  

 

În acest context, Consiliul de Administrație al ANRE a adoptat 9 hotărâri privind aplicarea taxei de nevalorificare, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 131 milioane de lei. Avizele erau emise pentru 8 proiecte de centrale fotovoltaice și un proiect de parc eolian – cu o capacitate totală de 262,45 MW, capacitate care a fost rezervată în rețea fără a fi utilizată pentru implementarea unor investiții reale. 

 

Eliberarea acestor capacități creează noi oportunități pentru investitorii interesați de dezvoltare a proiectelor energetice.

 

Amintim că introducerea taxei de nevalorificare și a garanției de bună execuție a fost inițiată de Ministerul Energiei anul trecut, cu scopul de a responsabiliza titularii de avize de racordare. Măsura a fost necesară în condițiile în care o parte dintre avize au fost obținute în scopuri speculative sau nu au fost valorificate, blocând accesul la rețea pentru alte proiecte viabile.

 

Potrivit prevederilor legale, titularii avizelor de racordare care nu au renunțat benevol la acestea până la data de 30 iunie 2025 și nu au realizat proiectele în termenele stabilite vor achita, la expirarea valabilității avizelor, o taxă cuprinsă între 50% și 70% din valoarea garanției financiare de bună execuție.

 

Totodată, pentru avizele de racordare emise după 30 iunie 2025, noii titulari sunt obligați să depună o garanție financiară la momentul obținerii avizului de racordare. În cazul în care centrala electrică nu este construită, această garanție va fi reținută de operatorul de rețea și utilizată pentru lucrări de mentenanță și dezvoltare a infrastructurii electrice.

 

Monitorizarea achitării taxelor și, după caz, aplicarea măsurilor de executare silită vor fi asigurate de Serviciul Fiscal de Stat.

 

 

Agenda publică

Februarie 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28