Circa 55 milioane de dolari vor fi investite în tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova. Ministerul Energiei va negocia un Acord în acest sens

15-05-2024 12:41
164

15 mai 2024, Chișinău - 46 de școli din întreaga țară vor fi renovate energetic, iar peste 46 de mii de tineri, profesori și angajați ai instituțiilor educaționale vor beneficia de un nivel sporit de confort. Măsurile sunt prevăzute în Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea implementării proiectului ,,Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)”, aprobat astăzi în ședința Executivului.

Proiectul va fi implementat în perioada 2024 - 2029 cu un buget total de 54.5 milioane de dolari SUA, dintre care 50 milioane urmează a fi oferite de BIRD sub formă de împrumut, iar 4.5 milioane de dolari SUA sub formă de grant pentru asistență tehnică și suport pentru implementarea proiectului, care urmează a fi oferite de către Fondul Fiduciar Multidonator „Moldova – Dezvoltare, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare (M-GROW).

35 de milioane de dolari vor fi investite în proiectele de eficiență energetică în clădirile educaționale. Astfel, vor fi făcute lucrări pentru asigurarea eficienței energetice – izolarea termică a pereților și a acoperișului, înlocuirea ferestrelor și ușilor, renovarea sistemului de încălzire interioară și eficientizarea sistemului de iluminat interior, precum și instalarea pompelor de căldură, colectoarelor solare termice și panouri fotovoltaice pe acoperișurile existente ale școlilor.

O altă componentă a proiectului prevede finanțarea măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie termică a clădirilor publice inclusiv a 11 școli. Astfel, vor fi instalate cca 250 de puncte termice individuale (PTI) la nivelul clădirilor și reconfigurată rețeaua de alimentare cu energie termică din cadrul sistemului centralizat. De asemenea, proiectul include implementarea măsurilor de răspuns în situații de urgență.

Negocierile asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare în vederea implementării proiectului vor fi purtate de către delegația oficială de negociatori condusă de Secretara de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac.

Agenda publică

Mai 2024

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31