Oportunitățile de dezvoltare a proiectelor dedicate hidrogenului, examinate în cadrul unei conferințe dedicate acestui domeniu
- 968 afișări
Ministerul Energiei ia în calcul oportunitățile de dezvoltare a proiectelor dedicate hidrogenului. După cum indică Strategia Europeană a Hidrogenului, acest combustibil este un posibil înlocuitor al gazelor naturale într-un orizont post-2035.
România și Ucraina au ambiții de a dezvolta capacități de producere a hidrogenului care se reflectă în planurile naționale de hidrogen, iar Republica Moldova a inclus acest compartiment în Strategia energetică 2050 și Planul Național pentru Energie și Climă cu un focus asupra potențialului rol de țara tranzit, a spus secretara de stat responsabilă de decarbonizare, Carolina Novac, la o conferință dedicată acestui subiect organizată de Camera ucraineană de Comerț și Industrie în Moldova.
Hidrogenul este văzut ca alternativă pentru dezvoltarea unor segmente din industrie, precum în transporturi (ex. transport de marfă, transportul feroviar, etc.), sau înmagazinarea surplusului de energie regenerabilă sub forma hidrogenului și utilizarea acestuia drept combustibil principal utilizat în industriile energofage. Sau poate fi doar tranzitat prin Republica Moldova. “Când vorbim despre decarbonizare vorbim despre oportunități reale în economia noastră, inovații tehnologice pentru țara noastră, locuri noi de muncă. Toate strategiile europene prevăd că într-un orizont de după 2035 gazul va fi utilizat într-o componentă mai mică. De aceea trebuie să privim și noi în viitor și să vedem cum putem să ne ancoram regional în tot ce înseamnă inovație tehnologică regională, cum putem beneficia în comun cu România și Ucraina de finanțări europene”, a adăugat Carolina Novac.







