Soluțiile de stocare a energiei provoacă interesul în creștere a investitorilor

03-06-2025 15:42
1,301

 

Soluțiile de stocare a energiei au fost prezentate în cadrul a două evenimente de amploare săptămâna trecută, provocând interesul major al mediului de afaceri, care s-au interesat de standardele și reglementările aplicabile. Astfel, secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a participat săptămâna trecută la conferința Energy Transition Agenda, organizat de Asociația Businessului Europeană, și la atelierul „Sisteme de Stocare a Energiei (BESS) – Prioritate strategică pentru echilibrarea rețelei, integrarea surselor regenerabile și asigurarea securității energetice”.

 

Evenimentul, organizat de compania Sinergium, a reunit experți din sectorul energetic, reprezentanți ai autorităților publice și peste 40 de companii private, într-un dialog constructiv despre viitorul energetic al Republicii Moldova și rolul-cheie al tehnologiilor de stocare.

 

Participanții au discutat despre provocările și oportunitățile tranziției energetice, cu accent pe modernizarea infrastructurii și consolidarea independenței energetice prin integrarea surselor regenerabile. Tehnologiile BESS (Battery Energy Storage Systems) au fost prezentate ca soluții esențiale pentru echilibrarea rețelei electrice, gestionarea intermitenței resurselor regenerabile și sporirea rezilienței sistemului energetic național.

 

În discursul său, Carolina Novac, a subliniat că sistemele de stocare a energiei sunt o prioritate strategică pentru Republica Moldova.

 

„Soluțiile de stocare sunt absolut necesare, întrucât acestea permit o mai bună integrare a energiei verzi și contribuie la flexibilizarea și stabilizarea rețelei. Guvernul a făcut pași concreți pentru a stimula investițiile în acest domeniu, inclusiv prin noi reglementări, facilități fiscale și programe de sprijin”, a subliniat Secretara de stat.

 

Carolina Novac a reiterat că Republica Moldova și-a propus ca până în 2030, 30% din consumul de energie electrică să provină din surse regenerabile. În acest sens, una din prioritățile Ministerului Energiei este îmbunătățirea cadrului legal și la introducerea unor instrumente de sprijin pentru investițiile în stocarea energiei și tehnologii verzi.

 

„Fără stimulente economice adecvate, bateriile nu sunt viabile din punct de vedere financiar pentru majoritatea consumatorilor. De exemplu, perioada de recuperare a investiției depășește în prezent 20 de ani. Cu un grant de 50%, aceasta s-ar reduce la doar 6 ani – similar cu investițiile în panouri fotovoltaice”, a adăugat Carolina Novac.

 

În cadrul conferinței, Secretara de stat a prezentat și progresul înregistrat în domeniul energiei regenerabile. În aprilie 2025, 36% din consumul total de electricitate al țării a fost acoperit din surse regenerabile locale – un record istoric. Capacitatea instalată a centralelor regenerabile a depășit 665 MW, marcând o creștere de opt ori față de 2021. 

 

Carolina Novac a evidențiat și contribuția importantă a prosumatorilor – gospodării și companii care produc energie electrică pentru consum propriu. Până la sfârșitul anului 2024, aceștia au instalat 145,6 MW de capacitate fotovoltaică în cadrul programelor de contorizare și facturare netă.

Un alt subiect major abordat a fost noua Lege a energiei electrice, care transpune în legislația națională prevederile Pachetului IV european privind energia curată. Conform noii legi, activitatea de stocare a energiei devine activitate licențiată, iar operatorii de instalații autonome cu o capacitate de injecție de cel puțin 1 MW vor putea primi licență, în linie cu standardele europene.

 

„Această modificare legislativă creează un cadru clar și predictibil pentru investitori. Mizăm pe dezvoltarea unei piețe deschise și competitive pentru tehnologii avansate de stocare și energie regenerabilă”, a subliniat Carolina Novac.

 

De menționat că pentru susținerea procesului de tranziție verde, în 2024 au fost lansate licitații pentru construcția de parcuri fotovoltaice și eoliene cu o capacitate totală de 165 MW, acestea urmând să atragă investiții estimate la circa 200 de milioane de euro. 

 

O nouă rundă de licitații este planificată pentru octombrie 2025 și va include pentru prima dată soluții de stocare, iar termenul de depunere a ofertelor este estimat a fi până în martie 2026.




Agenda publică

Octombrie 2026

L M M J V S D
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31