Modificările legislative necesare pentru respectarea mai strictă a zonelor de protecție a liniilor electrice, discutată cu operatorul sistemului de distribuție
- 557 afișări
Importanța respectării zonelor de protecție a instalațiilor electrice a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul vizitei ministrului Energiei, Dorin Junghietu, la Premier Energy Distribution, miercuri. Inclusiv în contextul incendiului recent de la Durlești, s-au pus în discuție eventuale modificări a legislației pentru aplicarea mai strică a normelor tehnice în ceea ce privește emiterea autorizațiilor de construcție, plantările sau defrișările în apropierea rețelelor.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea securității populației, a personalului operativ și a continuității serviciului de distribuție a energiei electrice. A fost evidențiată, totodată, necesitatea unei colaborări strânse cu autoritățile publice locale și instituțiile de reglementare pentru prevenirea incidentelor și evitarea unor potențiale tragedii.
Conducerea companiei a prezentat principalele direcții strategice, performanțele operaționale, structura dispeceratului și proiectele investiționale în curs, inclusiv programul de contorizare inteligentă.
În cadrul vizitei în dispeceratul companiei, ministrul a fost familiarizat cu modul de operare modern, complet digitalizat. Premier Energy Distribution utilizează echipamente și aplicații informatice performante – tablete, platforme digitale – care permit monitorizarea în timp real, prelucrarea și analiza datelor, optimizarea mentenanței și gestionarea incidentelor într-un mod eficient și documentat.
De asemenea, discuțiile au vizat și integrarea surselor regenerabile de energie în rețeaua de distribuție, cu accent pe modul în care infrastructura existentă și sistemele digitale permit adaptarea rapidă și sigură la variațiile de producție și consum, într-un mediu energetic.









